22 May 2007

Paradoxul alegerii

Sociologul Barry Schwartz a aplicat ideea ca "ce-i prea mult strica" la numarul de optiuni pe care le avem. Atunci cand avem tot multe optiuni, costul oricarei alegeri - costul in sensul economic al termenului (adica optiunile alternative la care renuntam atunci cand facem alegerea) - devine din ce mare. Consecinta, spune Schwartz, e ca ne bucuram tot mai putin de alegerile facute. De asemenea, el spune ca existenta unui numar mare de alegeri ne face sa avem asteptari exagerat de mari - ni se pare ca putem obtine de fiecare data "perfectiunea", iar rezultatul practic e ca suntem mai de graba paralizati si nu mai alegem nimic. In plus devine tot mai greu sa ai o surpriza placuta. Si daca asta nu era suficient, acum intr-o lume cu atat de multe optiuni daca ceva nu iese cum trebuie exista un singur vinovat: tu insuti. O prelegere interesanta si dubioasa in acelasi timp. Ce-i clar e ca-i amuzanta, iar strategia lui Schwartz e sa-si subliniaze ideile prin caricaturi.
Daca asta a parut cat de cat convingator, in urmatoarea prelegere Malcolm Gladwell descrie cum anume am ajuns sa aveam toata aceasta diversitate. Totul a pornit de la un sos de spaghete si de la studiile de marketing ale lui Howard Moskowitz. Inainte de Moskowitz firmele incercau sa gaseasca "cel mai bun produs", produsul care este cel mai apreciat de public. Pentru asta, dadeau unui public test sa incerce diferite variante ale produsului si varianta cea mai apreciata era apoi comercializata. Insa Moskowitz a constatat ca raspunsurile publicului nu se incadrau pe o curba a lui Gauss motiv pentru care insasi ideea de "cel mai bun produs" e gresita. Analizand datele si-a dat seama ca exista de fapt mai multe curbe a lui Gauss suprapuse - cu alte cuvinte exista diferite categorii de oameni care doresc diferite lucruri. Mai mult, oamenii nu stiu nici ei insisi ce le place cel mai mult, pentru ca atunci cand sunt intrebati se gandesc la produsele care exista deja - nu se apuca sa-si imagineze vreun produs nou. Prima aplicatie a teoriei lui Moskovitz a fost la un sos de spaghete - el a constatat ca o treime din oameni apreciaza un tip de sos care nu exista deloc pe piata. Concluziile lui Gladwell par la prima vedere exact opuse lui Schwartz. Diversitatea exista tocmai pentru ca diversi oameni sunt facuti fericiti de diverse lucruri. Insa, dupa cum a constatat si Moskovitz, oamenii nu stiu ce anume le-ar placea cel mai mult, cel putin pana nu incearca efectiv, asa ca in fata unui duium de optiuni nu stim care alegere ne va satisface cel mai mult. Asadar, raspunsul la problema lui Schwartz, "cine e de vina, tu sau lumea, cand lucrurile nu ies cum trebuie?" este "nimeni"! Gandirea anticipativa nu prea functioneaza, de multe ori trebuie sa incerci efectiv ca sa vezi ce-ti place si ce nu.
"People are experience rich and theory poor. People who are busy doing things — as opposed to people who are busy sitting around, like me, reading and having coffee in coffee shops — don't have opportunities to kind of collect and organize their experiences and make sense of them."