30 July 2007

La revedere libertatii internetului

Uniunea Sovietica a Europei a venit cu o noua idee mareata: controlul continutului paginilor de internet, inclusiv bloguri si forumuri.
Comisia Europeana are in lucru doua directive care vizeaza reglementarea continutului pe Internet si care vor fi finalizate in luna octombrie a acestui an, a declarat, in exclusivitate pentru Wall-Street, directoarea Directiei de Integrare Europeana si Comunicare din cadrul CNA, Gabriela Stoica. In cadrul unei intalniri informale desfasurate in luna iunie la Bruxelles, la care au luat parte reprezentantii CNA Gabriela Stoica, Gelu Trandafir si Ioan Onisei, s-au discutat modalitatile prin care vor fi realizate atat monitorizarea televiziunilor si radiourilor online, cat si reglementarea continutului pe Internet. (...) O directiva mult mai controversata este cea care vizeaza reglementarea continutului pe Internet, intr-un cadru general, cu accent pe drepturile de autor, criminalitatea informatica si teritorialitatea licentei de utilizare a continutului online. Noile reglementari vor acoperi domenii ca blogurile, comertul electronic si publicitatea online. Cele doua directive europene au ca termen de finalizare 24 octombrie 2007. “Dupa ce vor fi votate in Parlamentul European, directivele vor intra in atributiile statelor membre, care le vor implementa in termen de doi ani. La noi, se va intampla mult mai repede”, a declarat Stoica. (...) Pana si blogosfera lucreaza la instaurarea unor principii de conduita, conform carora informatiile publicate pe bloguri vor trebui sa respecte principiile jurnalistice, adica mentionarea surselor si verificarea informatiei, potrivit datelor din domeniu.
Ce gluma proasta. Cred ca bloggurile prezinta sursele in proportie mult mai mare decat ziarele si revistele. In ziare plagiatul comunicatelor de presa e aproape norma.
Referitor la Directiva Servicilor Media, avocatul Alin Popescu este de parere ca actul vizeaza mai ales publicitatea online, care, in prezent, nu are limita de timp in cazul radiourilor si televiziunilor care emit pe Internet. Actiuni de reglementare a Internetului au avut loc deja in diferite tari ale lumii, ca Iran, China sau Asia de Sud-Est, unde Internetul este vazut ca o modalitate de agresiune a stilului de viata decadent din Occident. Si Congresul SUA a emis o serie de initiative legislative, care vizau, in special, programele de tip Peer to Peer, programele Spyware si reclamele de tip Pop-Up. La inceputul acestui an, Guvernul francez si-a anuntat intentia de a crea o Comisie nationala pentru deontologia serviciilor de comunicatie online, care va elabora recomandari deontologice. Iar in Rusia, Putin a semnat in luna martie un decret pentru infiintarea unei autoritati care va supraveghea adudiovizualul, media scrisa si Internetului.
Incet dar sigur se intampla din nou ceea ce s-a intamplat cu toate mediile noi de comunicare: plecand de la pretextul combaterii pornografiei si a altor "acte imorale" s-a ajuns treptat la controlul parerilor politice exprimate. Iata ce s-a intamplat cand a aparut radioul:
the federal government, in the crucially important Radio Act of 1927, nationalized the airwaves. In effect, the federal government took title to ownership of all radio and television channels. It then presumed to grant licenses, at its will or pleasure, for use of the channels to various privately owned stations. On the one hand, the stations, since they receive the licenses gratis, do not have to pay for the use of the scarce airwaves, as they would on the free market. And so these stations receive a huge subsidy, which they are eager to maintain. But on the other hand, the federal government, as the licensor of the airwaves, asserts the right and the power to regulate the stations minutely and continuously. Thus, over the head of each station is the club of the threat of nonrenewal, or even suspension, of its license. In consequence, the idea of freedom of speech in radio and television is no more than a mockery. Every station is grievously restricted, and forced to fashion its programming to the dictates of the Federal Communications Commission. So every station must have “balanced” programming, broadcast a certain amount of “public service” announcements, grant equal time to every political candidate for the same office and to expressions of political opinion, censor “controversial” lyrics in the records it plays, etc. For many years, no station was allowed to broadcast any editorial opinion at all; now, every opinion must be balanced by “responsible” editorial rebuttals.

28 July 2007

Cimpanzeii nu stiu cum sa-i faca cuiva in ciuda

Resentimentul este un sentiment destul de raspandit printre oameni. Daca ei nu pot avea ceva (sa zicem multi bani), si vad pe altcineva ca are acel lucru (chiar daca l-a dobandit pe cai oneste), ei sunt dispusi sa-i faca probleme acelei persoane doar asa "de-ai dracu", chiar daca n-au nimic de castigat din asta. Resentimentul si a-i face in ciuda cuiva sunt in general considerate comportamente necivilizate, asa ca cercetatorii de la Max Plank Institute din Leipzig si-au propus sa vada daca ele sunt specific umane. Raspunsul e ca sunt.
Chimps have a distinct sense of right and wrong and dislike unfair occurrences, such as being denied food they were working towards acquiring. Evolutionary biologist Keith Jensen of the Max Planck Institute for Evolutionary Anthropology in Leipzig, Germany, wanted to know whether chimps can be spiteful. Jensen and his colleagues placed two chimps into separate cages facing one another, with a table in between them that held peanuts. One of the two chimps, which could not access the table, nonetheless had the power to deprive its compatriot of food, by pulling a rope in its cage and collapsing the table. But the chimp did that no more often than in another experiment where it was alone. Frustration at being unable to reach the food itself, not a petty desire to deny food to the other chimp, was behind its behavior, the team concludes this week online in The Proceedings of the National Academy of Sciences. But would the chimp be this accommodating if food it was eating were stolen from it, and would it care whether a chimp or a human was the thief? To find out, the researchers offered the animals peanuts on a sliding tray on top of the table standing between them. As in the first experiment, one chimp could pull a rope to upset the food tray. Here, however, both chimps could access the food--but only one at a time could do so. While the chimp with the rope was chomping away, either the second chimp would slide the tray of food from it, or a researcher would take the food away and offer it to the chimp without the rope. The disgruntled chimp pulled the rope almost 50% of the time when the other chimp stole its food, showing a tendency to punish the offending chimp for theft by cutting off its access to the food. But when it was a human who took the food away to give to the other chimp, the chimp only pulled the rope about 20% of the time. "It's like a kid with a big slice of cake, and then having an adult take it to give to another kid," says Jensen--something that may not prompt the same outrage as one child stealing cake from another. The chimp's behavior, he says, shows that it punishes the chimp only when it's the offender.
Explicatia acestei diferente dintre oameni si cimpanzei cred ca e urmatoarea: Diferenta de baza e ca, spre deosebire de cimpanzei, oamenii sunt capabili de a coopera in vederea unui scop comun, iar acest lucru a capatat o mare importanta pentru noi. De aceea pentru un om o situatie precum cea din experiment e perceputa negativ pentru ca face imposibila cooperarea. Pe de alta parte cimpanzeii nu simt resentiment pentru ca pentru ei situatia din experiment e normala, si in mediul lor natural unii sunt mai norocosi iar altii mai putin norocosi si nu are rost sa ataci pe cineva decat daca ai posibilitatea sa beneficiezi de pe urma atacului. Datorita capacitatii lor mult mai mari de a coopera, oamenii beneficieaza de pe urma manifestarii resentimentului pentru ca ii "educa" astfel pe ceilalti sa fie mai cooperativi decat ar fi altfel.

Inteligenta sociala in creier

Poate cel mai importat lucru care ne distinge de celelalte maimute este inteligenta noastra sociala. Oamenii sunt capabili sa atribuie scopuri altor oameni (lucru pe care numai cimpanzeii il mai pot face) si sunt capabili sa colaboreze in vederea atingerii unui scop comun (lucru pe care cimpanzeii nu-l pot face). In ce anume a constat insa schimbarea din creier care a condus la aceste diferente? Se pare ca un factor important a fost restructurarea unei mici zone din creier numita amigdala (zona albastra din imagine) care actioneaza ca un fel de releu emotional intre alte zone din creier. Restructurarea a constat in marirea acelei portiuni care face legaturile cu zonele din creier legate de comportamentul social.
The amygdala, a small, almond-shaped area deep within our brains, appears to be essential in helping us read the emotions of others. Research shows that the structure is crucial for detecting fear, but scientists have also found evidence that it can help spot a wide variety of mental states (ScienceNOW, 7 April 2006). Last year, for example, scientists noted that the amygdalas of patients with autism, which is characterized by decreased social interaction and an inability to understanding the feelings of others, have fewer nerve cells, especially in a subdivision called the lateral nucleus. To see how the amygdala varies in different primate species, a team led by anthropologist Katerina Semendeferi of the University of California, San Diego, measured brain area in autopsy material from 12 ape and human specimens. The researchers found that although the human amygdala was much larger than those of the apes, it was actually the smallest when compared to overall brain size. In humans, however, the lateral nucleus occupied a bigger fraction of the amygdala, and was larger compared to overall brain size, than in the other species, the team reports online today in the American Journal of Physical Anthropology. Although the functions of the amygdala's subunits are unclear, the lateral nucleus makes more direct connections with the brain's temporal lobe--which is involved in social behavior and the processing of emotions--than other parts of the amygdala make, the researchers note. The team concludes that the amygdala's lateral nucleus has enlarged relative to the rest of the structure since the human line split from the apes, and that this enlargement might reflect the "social pressures" of living in large groups. For example, Semendeferi and her colleagues note that the orangutan, which has a relatively smaller amygdala and lateral nucleus than those of the other species, is solitary.

Scurtmetraje Jan Svankmajer

Intuneric/Lumina/Intuneric Micul dejun: Pranzul: Jocuri virile:

27 July 2007

Mitul votantului rational

O carte care face ceva valva acum, oarecum surprinzator: The Myth of the Rational Voter: Why Democracies Choose Bad Politics de Bryan Caplan. Caplan arata ca multe dintre presupunerile Public Choice Theory sunt gresite si ca de fapt votantii sustin adesea opinii irationale (i.e. opinii care atunci cand sunt puse in practica duc la rezultate proaste pentru ei insisi). Apoi insusi comportamentul lor politic este irational, oamenii fiind preocupati mai ales de implementarea anumitor politici si nu de faptul daca aceste politici au intr-adevar rezultatele pozitive scontate.

In plus, votantii care nu se pricep la ceva nu au opiniile distribuite la intamplare in toate directiile (lucru care ar face ca rezultatul final sa fie decis de o minoritate care chiar se pricepe), ci, mai ales in materie de economie, sunt indreptate in mod consistent in directia gresita (dar nu numai in economie - de pilda situatia e identica si in ceea ce priveste disputa legata de organismele modificate genetic). Acesta diferenta intre economia intuitiva (bazata pe conceptul de echitate) si cea stiintifica (bazata pe utilitatea marginala si pe cerere si oferta) e cunoscuta de ceva vreme in psihologia evolutionista dar acum s-ar putea sa fie prima oara cand o carte de stiinte politice ii da atentie in mod serios.

Un interviu cu Caplan (destul de detaliat: 1h21min).

Si un citat din The Blank Slate de Steven Pinker despre motivele pentru care economia intuitiva o da in bara:

[The] core intuitions are suitable for the lifestyle of small groups of illiterate, stateless people who live off the land, survive by their wits, and depend on what they can carry. Our ancestors left this lifestyle for a settled existence only a few millennia ago, too recently for evolution to have done much, it anything, to our brains. Conspicuously by their absence are faculties suited to the stunning new understanding of the world wrought by science and technology. For many domains of knowledge, the mind could not have evolved dedicated machinery, the brain and genome show no hints of specialization, and people show no spontaneous intuitive understanding either in the crib or afterward. They include modern physics, cosmology, genetics, evolution, neuroscience, embryology, economics and mathematics.

It's not just that we have to go to school or read books to learn these subjects. It's that we have no mental tools to grasp them intuitively. We depend on analogies that press an old mental faculty into service, or on jerry-built mental contraptions that wire together bits and pieces of other faculties. Understanding in these domains is likely to be uneven, shallow, and contaminated by primitive intuitions. And that can shape debates in the border disputes in which science and technology make contact with everyday life. (p. 221)

The most common kind of exchange is what [anthropologist Alan] Fiske calls Equality Matching. Two people exchange goods or favors at different times, and the traded items are identical or at least highly similar or easily comparable. The trading partners assess their debts by simple addition or subtraction and are satisfied when favors even out. (…) When someone violates an Equality Matching relationship by taking a benefit without returning it in kind, the other party feels cheated and may retaliate aggressively. Equality Matching is the only mechanism of trade in most hunter-gatherer societies. Fiske notes that it is supported by a mental model of tit-for-tat reciprocity, and Leda Cosmides and John Tooby have shown this way of thinking comes easily to Americans as well. It appears to be the core of our intuitive economics.

Fiske contrasts Equality Matching with a very different system called Market Pricing, the system of rents, prices, wages, and interest rates that underlies modern economies. Market Pricing relies on the mathematics of multiplication, division, fractions, and large numbers, together with the social institutions of money, credit, written contracts, and complex divisions of labor. Market Pricing is absent in hunter-gatherer societies and we know it played no role in our evolutionary history because it relies on technologies like writing, money, and formal mathematics which appeared only recently. (…) Misunderstandings in which one person thinks in terms of Equality Matching and another thinks in terms of Market Pricing (…) tap into very different psychologies, one of them intuitive and universal, the other rarefied and learned, and clashes between them have been common in economic history.

Economists refer to “the physical fallacy”, the belief that an object has a true and constant value, as opposed to being worth only what someone is willing to pay for it at a given place and time. This is simply the difference between the Equality Matching and Market Pricing mentalities. (…) The belief that goods have a “just price” implies that it is avaricious to charge anything higher, and the result has been mandatory pricing schemes in medieval times, communist regimes, and many Third World countries. Such attempts to work around the law of supply and demand have usually led to waste, shortages, and black markets. Another consequence of the physical fallacy is the widespread practice of outlawing interest, which comes from the intuition that it is rapacious to demand additional money from someone who has paid back exactly what he borrowed. Of course, the only reason why people borrow at one time and repay it later is that the money is worth more to them at the time they borrow than it will be at the time they repay it. (…)

Just as the value of something may change with time, which creates a niche for lenders who move valuable things around in time, so it may change with space, which creates a niche for middlemen who move valuable things around in space. A banana is worth more to me in a store down the street than it is in a warehouse a hundred miles away, so I am willing to pay more to the grocer than I would to the importer – even though by “eliminating the middleman” I could pay less per banana. For similar reasons, the importer is willing to charge the grocer less than he would charge me. But because lenders and middlemen do not cause tangible objects to come into being, their contributions are difficult to grasp, and they are often thought as skimmers and parasites. (…)

The obvious cure for the tragic shortcomings of human intuition in a high-tech world is education. And this offers priorities for educational policy: to provide students with the cognitive tools that are most important for grasping the modern world and that are most unlike the cognitive tools they are born with. The perilous fallacies we have seen in this chapter, for example, would give high priority to economics, evolutionary biology, and probability and statistics in any high school or college curriculum. Unfortunately, most curricula have barely changed since medieval times, and are barely changeable, because no one wants to be the philistine who seems to be saying that it is unimportant to learn a foreign language, or English literature, or trigonometry, or the classics. But no matter how valuable a subject may be, there are only 24 hours in a day, and a decision to teach one subject is also a decision not to teach another one. The question is not whether trigonometry is important, but whether it is more important than statistics; not whether an educated person should know the classics, but whether it is more important for an educated person to know the classics than to know elementary economics. In a world whose complexities are constantly challenging our intuitions, these tradeoffs cannot responsibly be avoided. (p. 233-6)

Caplan pare sa fie destul de bucuros sa-si asume rolul filistinului. In interviu descrie felul in care aceste erori ale economiei intuitive sunt agregate prin procesul democratic si conduc la punerea in practica a unor politici economice adeseori gresite. In plus, datorita faptului ca oamenii nu au nici o motivare serioasa pentru a aloca timpul necesar invatarii economiei, politicienii care cunosc economie nu au sanse de succes, ci devin victime ale propagandei populiste care se axeaza pe conceptul de echitate. Cum aceasta e sentimentul innascut de la baza economiei intuitive, o astfel de propaganda are si un efect emotional mult mai puternic asupra votantilor decat explicatiile economice rationale.

26 July 2007

Cat de probabil e ca traim intr-o simulare?

Nick Bostrom vine cu un argument destul de tare: Computerele devin din ce in ce mai puternice si e de preconizat ca in viitorul nu neaparat foarte indepartat vor fi suficient de puternice pentru a putea simula trecutul lumii noastre. O simulare suficient de detaliata va avea o multime de oameni virtuali care, daca simularea e buna, vor fi constienti. Faza e ca pot exista multe simulari dar exista numai o singura lume reala. Prin urmare, daca asemenea simulari sunt posibile, atunci este mult mai probabil ca te gasesti intr-o simulare decat in lumea reala. Pe de alta parte, daca consideri ca e sigur ca traiesti in lumea reala si nu intr-o simulare, rezulta ca, dintr-un motiv sau altul, nu e posibil sa faci simulari asa de detaliate. (Ar fi interesant ca Second life sa inceapa sa contina pe langa oamenii reali care au un avatar si se joaca pe-acolo si indigeni - i.e. oameni virtuali care nu exista si nu traiesc decat in Second Life, care sa fie simulati de program.) Asta-i un argument complet diferit de argumentul traditional dat de Toma d'Aquino: Presupunem ca totul in univers se desfasoara cauzal si exista niste "legi ale naturii" care descriu aceste legaturi cauzale. Se pune atunci intrebarea de ce sunt "legile naturii" asa cum sunt (de ce nu sunt altfel). Aplicand ideea ca totul este explicat cauzal trebuie sa presupui ca exista o cauza a lor, si anume Dumnezeul care a proiectat universul. Prin urmare, daca totul are o cauza, atunci lumea noastra e o simulare in lumea mai mare a lui Dumnezeu. (Contraargumentul la asta e ca in realitate exista multe lucruri care au loc la intamplare, i.e. fara nici o cauza, iar "legile naturii" descriu doar ce este cel mai probabil sa se intample - nu sunt insasi cauza care determina ce se intampla.) Daca combinam argumentul lui Aquino cu cel al lui Bostrom obtinem o imagine ierarhica a unei serii de simulari in simulari. Ar fi de presupus ca Dumnezeu insusi traieste intr-o simulare facuta de un Dumnezeu Si Mai Mare, si asa mai departe la infinit. Problema cu imaginea asta e ca la capatul nostru seria nu poate continua la nesfarsit. Noi putem face simulari, insa simularile facute de noi sunt in mod necesar mai putin detalite decat intreg universul nostru si, cum lumea este cuantificata, exista un capat al simularilor in simulari care pot fi facute. Daca crezi ca traim intr-o simulare, imaginea care se formeaza ar fi deci a unui arbore de universuri care pleaca dintr-un unic univers infinit de mare si de complex in cadrul caruia se fac simulari ale altor universuri si simulari in simulari, si asa mai departe pana se ajunge la niste "crengute" de universuri simulate foarte simple. - O idee inrudita cu cea a lui Bostrom e la baza romanului Va cauta un taur de Sergiu Farcasan. Farcasan introduce in plus si ideea ca nu exista nici o diferenta intre omul simulat si omul "real", odata ce ai facut simularea ea e la fel de buna ca lucrul "autentic". In roman Masina Absoluta creeaza o serie intreaga de universuri simulate, iar dup-aia isi da seama ca nu mai stie care e universul real, universul in care a aparut ea insasi initial. De-a lungul cartii incearca sa-si descopere adevarata istorie (cea origiala).

13 July 2007

Cel mai complex lucru din lume

Daca dai un search pe Google dupa "most complex in the world" afli un fel de top al celor mai complexe lucruri din lume. Iata-l astazi:

  1. sistemul de permise de munca din Statele Unite
  2. reteaua de autobuze din São Paulo
  3. civilizatia disparuta din Insula Pastelui
  4. reteaua interna de calculatoare de la Cisco Systems
  5. mitul creationist al tribului Dogon (tuaregi) din Sahara
  6. modelele textile realizate de tribul Kuba din Congo
  7. formularul cu care poti obtine legal opiu in Italia (in scopuri medicale)
  8. birocratia prin care trebuie sa treci ca sa primesti cetatenia tailandeza
  9. diversitatea populatiei Braziliei
  10. delta Dunarii
  11. codul fiscal al Cehiei
  12. sistemul de trafic aerian de deasupra Londrei
  13. sistemul numeric antic (pre-columbian) folosit in nordul Mexicului (in baza 20)
  14. ecuatiile teoriei generale a relativitatii
  15. rafinaria Engen din Africa de Sud
  16. problemele Indiei
  17. limbajul bosimanilor din desertul Kalahari (ala cu click-uri)
  18. reteaua electrica a Chinei
  19. codul fiscal al Statelor Unite
  20. tobele indiene

De unde tot entuziasmul in favoarea votului uninominal?

La prima vedere raspunsul e simplu: politicienii romani sunt super-corupti si singurul mod de a scapa de ei e sa avem dreptul sa-i votam explicit, ca persoane. Parerea mea e ca asta-i simpla propaganda. Cu sau fara vot uninominal aceleasi persoane vor aparea pe listele de vot asa ca vom avea practic aceleasi optiuni ca si pana acum. Ca sa avem optiuni diferite ar trebui sa devina mai usor sa candidezi. Insa cu votul uninominal va fi mult mai greu.

Daca ne uitam la tarile care au sistem uninominal, e.g. UK si SUA, vedem ca sistemul lor politic este printre cele mai conservatoare dintre toate sistemele democratice. In aceste tari este aproape imposibil sa ai castig de cauza daca nu faci parte dintr-unul dintre cele doua mari partide. De exemplu in UK, partidul liberal democrat se tot chinuie de 25 de ani sa capete relevanta si nu reuseste - si nu pentru ca nu ia voturi (in anii 1980 a luat 25% din voturi, iar la ultimele alegeri 22%), ci din cauza sistemului uninominal in care nu poti castiga decat daca voturile pe care le primesti sunt si concentrate teritorial. Cum liberal democratii au "prostul obicei" de a lua voturi din toate clasele sociale si relativ uniform de pe tot teritoriul Marii Britanii, 25% din voturi in anii '80 le-au adus 3% locuri in parlament, iar la ultimele alegeri au obtinut 9% locuri in parlament. Sa tot avem respect pentru reprezentativitatea democratiei engleze! (Ca detaliu interesant: daca Marea Britanie nu ar fi avut sistemul uninominal laburistii ar fi fost obligati sa guverneze impreuna cu liberal-democtatii, iar acestia au fost total anti-interventia in Iraq.)

Parerea mea e ca tocmai din acest motiv aproape toate partidele din Romania sustin acum votul uninominal - pentru ca au inteles ca este un sistem ultra-conservator care va perpetua partidele si oamenii politici prezenti decenii de acum inainte. Singurii impotriva par a fi liberalii (din motive ideologice probabil - mai ales ca sunt in aceeasi barca cu liberal-democratii englezi la nivel european) si UDMR-ul (din motive pragmatice - cu votul uninominal nu ar mai avea castig de cauza decat radicalii din Tinutul Secuiesc - nu m-ar mira totusi sa inceapa sa sustina votul uninominal pentru ca la cat scad in sondaje pare singurul mod in care, cel putin o parte dintre ei, vor mai putea intra in parlament).

Mai ciudat este insa din ce cauza mass-media (televiziuni si ziare) sunt in favoarea votului uninominal. Sa fie chiar atat de inculti? Am gasit o sugestie interesanta in documentarului lui Robert Kane Pappas, "Orwell Rolls in His Grave" (documentarul este despre relatia de coruptie legalizata care s-a format in ultimii 25 de ani in SUA intre mass-media si politicieni). Mass-media iubeste votul uninominal pentru ca pe de o parte e mult mai usor (ieftin) sa corupi politicienii locali decat pe aia la nivel national si deci o stare de descentralizare a politicii este ideala pentru a obtine tot felul de beneficii si a suge bani din taxe; si pe de alta parte pentru ca cu vot uninominal exista mult mai multi politicieni nevoiti sa plateasca pentru reclame electorale. Asadar companiile de media din Romania au un interes financiar direct in votul uninominal, chiar cu pretul futerii noastre pe termen lung. Nemaivorbind ca e mult mai usor sa faci programe triviale cu certuri intre persoane, X a zis asta - Y a zis asta, decat sa organizezi discutii reale despre programe de guvernare si idei.

Clipul asta arata destul de clar cele douar laturi ale problemei: pe de o parte sistemul uninominal (care 1 favorizeaza coruptia si 2 muta atentia in discutii de la programe la persoane) si pe de alta parte posibilitatea de a acorda bani publici unor firme private (adica legalizarea coruptiei). S-ar parea ca si noi ne indreptam in aceeasi directie...

Prin Viena

Cu exact o luna intarziere :) pozele din Viena, pe care le-am facut cand m-am intors de la Berlin. Am gasit pana si niste cladiri moderne. La inceput sunt pozele de la catedrala Sf. Stefan.

06 July 2007

Cum a aparut constiinta

Ideea ar fi ca ea este o consecinta a comunicarii. Initial era vorba doar de comunicare cu altii, in particular a cere informatii de la ceilalti. Situatia in care ceri si primesti informatii de la ceilalti nu poate evolua decat in conditiile de altruism mutual: oferi la randul tau informatii atunci cand ti se cer. (Este interesant ca Tomasello a descoperit ca cimpanzeii nu sunt capabili sa inteleaga ideea de transmitere a unei informatii decat in contexte competitive - ei nu inteleg deci ideea de oferire altruista a unei informatii.) Ce se intampla insa cand ceri informatii atunci cand nu este nimeni in jur capabil sa ti le dea? Se poate intampla ca mecanismul tau propriu de oferire de informatii sa intre in functiune si sa-ti dai singur raspunsul! Iar daca figura a functionat odata, ea este repetata din nou si din nou pana apare reflexul de a vorbi cu tine insuti (in permanenta). Astfel se explica existenta acestui fenomen psihologic destul de bizar (daca stai sa te gandesti putin): faptul ca este foarte greu sa te opresti din a te gandi tot timpul la ceva. Sam Harris remarca intr-o conferinta ca daca vedem pe cineva vorbind singur pe strada il catalogam drept "sarit", insa pe de alta parte nu vedem nimic anormal in faptul ca noi insine facem acelasi lucru in permanenta doar ca nu cu voce tare. (El a folosit aceasta remarca pentru a sustine ca s-ar putea sa fie ceva demn de studiat la meditatia budhista in care scopul este sa obti o stare mentala fara ganduri - sa obtii "linistea", oprind reflexul conversatiei continue cu tine insuti.) Exista insa un motiv pentru care e realmente ceva neinregula cu cel care isi vorbeste gandurile cu voce tare, spre deosebire de cel care si le spune doar lui: traim intr-un mediu social in mare masura competitiv si deci nu este "eficient" sau "intelept" sa-ti faci toate gandurile publice. Dintr-un punct de vedere darwinist, nu atat conversatia propriu-zisa cu tine insuti este o dovada de nebunie, cat facerea publica a acestei conversatii. De asemenea, e interesant ca cel care vorbeste singur cu voce tare s-ar putea sa se comporte mai asemanator cu stramosii nostrii care de-abia dobandeau constiinta - si care nu invatasera inca "smecheria" cu vorbitul doar in gand. (Acest lucru nu se aplica insa daca nebunul e realmente schizofrenic si chiar ii vede pe unii cu care vorbeste!) (Nu ca nu s-ar putea ca o pauza a conversatiei cu tine insuti, mai ales a chestiilor cel putin aparent complet irelevante, sa fie o idee buna - un screen saver mental care sa salveze energie. S-ar putea insa si ca gandurile irelevante care se urca in constiinta sa aiba totusi un rol - sa nu fie o simpla intamplare ca devin constiente. De asemenea, s-ar putea ca ceea ce face meditatia de fapt sa nu fie propriu-zis o eliminare a acestor ganduri cat o tinere a lor in subconstient.) Daniel Dennett, Elbow Room: link Aceeasi idee despre cum a aparut constiinta a fost preluata si de Roberto Quaglia, in stilul lui caracteristic :), in interviul asta din 2003.