26 July 2007

Cat de probabil e ca traim intr-o simulare?

Nick Bostrom vine cu un argument destul de tare: Computerele devin din ce in ce mai puternice si e de preconizat ca in viitorul nu neaparat foarte indepartat vor fi suficient de puternice pentru a putea simula trecutul lumii noastre. O simulare suficient de detaliata va avea o multime de oameni virtuali care, daca simularea e buna, vor fi constienti. Faza e ca pot exista multe simulari dar exista numai o singura lume reala. Prin urmare, daca asemenea simulari sunt posibile, atunci este mult mai probabil ca te gasesti intr-o simulare decat in lumea reala. Pe de alta parte, daca consideri ca e sigur ca traiesti in lumea reala si nu intr-o simulare, rezulta ca, dintr-un motiv sau altul, nu e posibil sa faci simulari asa de detaliate. (Ar fi interesant ca Second life sa inceapa sa contina pe langa oamenii reali care au un avatar si se joaca pe-acolo si indigeni - i.e. oameni virtuali care nu exista si nu traiesc decat in Second Life, care sa fie simulati de program.) Asta-i un argument complet diferit de argumentul traditional dat de Toma d'Aquino: Presupunem ca totul in univers se desfasoara cauzal si exista niste "legi ale naturii" care descriu aceste legaturi cauzale. Se pune atunci intrebarea de ce sunt "legile naturii" asa cum sunt (de ce nu sunt altfel). Aplicand ideea ca totul este explicat cauzal trebuie sa presupui ca exista o cauza a lor, si anume Dumnezeul care a proiectat universul. Prin urmare, daca totul are o cauza, atunci lumea noastra e o simulare in lumea mai mare a lui Dumnezeu. (Contraargumentul la asta e ca in realitate exista multe lucruri care au loc la intamplare, i.e. fara nici o cauza, iar "legile naturii" descriu doar ce este cel mai probabil sa se intample - nu sunt insasi cauza care determina ce se intampla.) Daca combinam argumentul lui Aquino cu cel al lui Bostrom obtinem o imagine ierarhica a unei serii de simulari in simulari. Ar fi de presupus ca Dumnezeu insusi traieste intr-o simulare facuta de un Dumnezeu Si Mai Mare, si asa mai departe la infinit. Problema cu imaginea asta e ca la capatul nostru seria nu poate continua la nesfarsit. Noi putem face simulari, insa simularile facute de noi sunt in mod necesar mai putin detalite decat intreg universul nostru si, cum lumea este cuantificata, exista un capat al simularilor in simulari care pot fi facute. Daca crezi ca traim intr-o simulare, imaginea care se formeaza ar fi deci a unui arbore de universuri care pleaca dintr-un unic univers infinit de mare si de complex in cadrul caruia se fac simulari ale altor universuri si simulari in simulari, si asa mai departe pana se ajunge la niste "crengute" de universuri simulate foarte simple. - O idee inrudita cu cea a lui Bostrom e la baza romanului Va cauta un taur de Sergiu Farcasan. Farcasan introduce in plus si ideea ca nu exista nici o diferenta intre omul simulat si omul "real", odata ce ai facut simularea ea e la fel de buna ca lucrul "autentic". In roman Masina Absoluta creeaza o serie intreaga de universuri simulate, iar dup-aia isi da seama ca nu mai stie care e universul real, universul in care a aparut ea insasi initial. De-a lungul cartii incearca sa-si descopere adevarata istorie (cea origiala).