13 July 2008

Extinderea UE peste Mediterana

UE a inceput cu proiecte foarte concrete si particulare (otel etc.) si in cateva decenii a ajuns un fel de nou tip de stat. Acum Sarkozy incearca aceeasi strategema cu tarile din jurul Mediteranei. O conversatie a The Economist cu Alain Leroy, unul dintre cei care incearca sa puna proiectul p[e picioare: link.

Robert Full: How engineers learn from evolution

10 July 2008

La ce pot sa strice 9,5 milioane de euro pe zi?

[Articol aparut in Revista 22]

Fondurile structurale sunt o cantitate deliranta de bani pe care Uniunea Europeana o toarna peste Romania si peste alte regiuni mai slab dezvoltate, fara sa mai ceara un cent inapoi. Scopul principal este reducerea decalajelor de dezvoltare intre regiuni si consolidarea coeziunii economice si sociale. Cu alte cuvinte, este vorba despre o interventie pentru a sustine dezvoltarea economica si sociala a Romaniei - intr-o prima faza (2007-2014), pentru a aduce tara la un nivel compatibil cu restul statelor membre si, in faze ulterioare, pentru a atinge nivelul mediu de dezvoltare a Comunitatii. Valorea fondurilor pentru perioada 2007-2014 este de 28-30 miliarde de euro, adica 9,5 milioane de euro zilnic. Articolul de fata exploreaza potentiala discrepanta intre obiectivele fondurilor structurale si asteptarile pe care le putem avea in mod realist de la acestea, incercand astfel sa contribuie la diminuarea si/sau prevenirea eventualelor efecte neprevazute.

Filozofia capitalismului de catifea, din spatele fondurilor structurale, spune ca una dintre sar­cinile statului, iar acum a Uniunii, este de a asigura si construi infrastructura tarii: cu cat infra­structura este mai buna (drumuri, retele de comunicatie, educatie solida etc.), cu atat costurile de tranzactie intre agentii economici privati vor fi mai mici, ceea ce le va permite acestora sa se dezvolte mai repede si sa aiba profituri mai mari. Daca firmele private o duc bine, atunci ele vor angaja mai multi oameni cu salarii mai mari si, dat fiind ca majoritatea profiturilor sunt reinvestite de patroni pentru a extinde afacerile care merg, sectoarele profitabile ale economiei vor creste in mod natural, in timp ce acelea care nu mai sunt la moda vor descreste in mod natural. Ideea este deci ca o infrastructura buna implica progres economic rapid, pe cand, fara interesul statului pentru lucrarile de infrastructura, magia capitalismului merge mai incet. Statul incearca acum sa actioneze drept catalizator al economiei de piata, atat in general, cat si in zonele defavorizate din societate, cum ar fi comunitatile romilor. Problema de principiu cu interventia statului in lucrari de infrastructura a fost identificata de Frédéric Bastiat inca din secolul XIX, in eseul sau Ceea ce se vede si ceea ce nu se vede, si are de-a face cu ceea ce economistii numesc "costuri de oportunitate". Costul unui lucru nu este cat costa el, ci ce altceva ai fi putut face cu banii. Actiunea ta este eficienta daca ceea ce faci este mai bun decat orice altceva ai fi putut face. Ca sa preiau un exemplu din Bastiat, costul interventiei in Irak nu se masoara in bani, ci in drumurile, spitalele si scolile care ar fi putut fi construite cu banii aceia si in lucrurile productive pe care ar fi putut sa le faca soldatii daca n-ar fi fost soldati. Problema cu statul care construieste drumuri, spitale si scoli este ca nu are cum sa estimeze costurile lor de oportunitate. Ce e mai necesar, un drum in comuna A sau un pod in comuna B? Cum ai putea raspunde altfel decat arbitrar la asemenea intrebari? Ironiile cheltuirii de la distanta a banilor sunt exemplificate de o poveste recenta din Arad: oamenii de-acolo au facut rost de o ambulanta super scumpa (cateva zeci de mii de euro) si extraordinara din punct de vedere tehnologic - problema e doar ca e prea inalta pentru a intra pe foarte multe strazi din Arad, inclusiv in curtea spitalului insusi! Asa ceva nu i s-ar fi putut intampla niciodata unui spital privat. De ce nu? Pentru ca se joaca cu banii lui, nu cu ai altora. Dar sa-l lasam pe domnul Bastiat cu teoriile sale!

Conceptul de infrastructura a fost extins. Exista, pe de o parte, infrastructura fizica - dru­muri, comunicatii. Apoi exista "infrastructura institutionala", ceea ce inseamna ca Uniunea Europeana va plati si pentru lucruri precum consolidarea sistemului administrativ roman, protectia mediului, imbunatatirea sistemului de educatie si de sanatate si, nu in ultimul rand, dezvoltarea spiritului antreprenorial al populatiei.

In ce sens sunt aceste lucruri infrastructura? Ideea este, de pilda, ca daca oamenii ar avea mai multa grija de sanatatea lor, s-ar cheltui mai putin pe incercarile de a-i vindeca si, nu in ultimul rand, ei ar putea avea o viata activa mai lunga prin faptul ca ar fi "in vigoare" mai multa vreme; o forta de munca sanatoasa este o forta de munca mai eficienta. Sau, daca sistemul de educatie ar fi bun, firmele ar consuma mai putini bani cu training-urile. Acesta e un alt cost pe care ar putea in principiu sa-l reduca activitatea statului - cel putin in teorie. De ce oare insa este sistemul de invatamant de stat atat de prost, elevii iesind din scoli si facultati fara competentele necesare pe piata muncii sau pentru a deveni antreprenori efi­cienti? Unul dintre motive este cu siguranta faptul ca statul a avut grija sa-si submineze competitia, obligand de pilda scolile si universitatile private sa aiba aproape exact aceeasi programa ca scolile de stat. Iar acum vin fondurile europene pentru educatie si, surpriza-surpriza, sunt acordate numai celor care respecta programa de stat! Este problema sistemului de invatamant doar lipsa de bani?

Fiind niste sume atat de mari, este greu de crezut ca nu va iesi nimic bun din fondurile struc­turale. Exista insa si niste probleme:

1. Pe de o parte, pentru majoritatea programelor, singurii recipienti eligibili sunt organizatii publice (de stat). In Romania cu greu am putea spune ca problema e ca avem un stat prea mic si timid, iar modul de alocare a acestor fonduri, in mod inevitabil, va conduce la o "ingrasare" a statului: acesta isi va extinde activitatile si dimensiunile in dauna mediului privat. Din pacate, un lucru care nu este finantat este tocmai reforma sistemului administrativ bazata pe o analiza a felului in care structura de stimulente pe care o instaureaza un anumit aranjament institutional (regulile de functionare, plus felul in care sunt verificate si implementate regulile) favorizeaza irosirea resurselor - ceea ce se finanteaza fiind, de fapt, consolidarea sistemului administrativ actual. Aceasta schimbare de abordare ar fi, insa, esentiala pentru a ne apropia de rezolvarea unor probleme publice, ca, de exemplu, problemele ecologice sau coruptia.

Abordarea politicilor publice anticoruptie este paradigmatica din acest punct de vedere, ea fiind eminamente una autoritara: ca sa scapam de coruptie, ne trebuie pedepse mai mari si controale mai severe. Aceasta abordare, presupunand ca functioneaza, actioneaza asupra efectelor si pentru a functiona necesita un consum suplimentar de bani de la buget. Mai mult: este o abordare nesustenabila - cum ai scapat problema din vedere, ea reapare. Abordarea corecta este, dimpotriva, sa ne intrebam de ce dau oamenii mita. (De ce pri­mesc e mai simplu!) Raspunsul e ca mita ii scuteste de birocratie si de interactia cu statul in general. Oamenii dau mita pentru ca acest lucru le scade costurile de tranzactie. Aceasta strategie de a analiza problemele institutionale, mergand la cauzele lor, a fost dezvoltata initial in Statele Unite si, din pacate, ramane inca o raritate in Europa, lucru manifest inclusiv in felul in care sunt formulate cererile europene de aplicatii pentru dezvoltarea capacitatii administrative.

2. A doua problema, si poate cea mai importanta, este ca, dupa cum observa un coleg de la CADI, fondurile structurale "creeaza gauri". Fiind atat de mari, fondurile structurale atrag pe toata lumea care este in masura sa analizeze si sa rezolve problemele sociale din Romania - autoritati de stat, ONG-uri, firme private; insa nu numai ca le atrag, ci le si directioneaza spre niste tinte clare. Daca, si e un "daca" extrem de mic, exista probleme care au fost trecute cu vederea de autorii acestor cereri de proiecte (care sunt destul de specifice), atunci mai mult ca sigur ca ele vor ramane nesolutionate - cei care le-ar fi putut solutiona se ingramadesc cu totii pe problemele si solutiile finantate. Mai mult, daca exista vreo modalitate sau strategie mai buna, si care nu a fost anticipata de UE, de a rezolva o anumita problema, atunci ea nu va fi pusa in practica pentru ca in aplicatiile pentru fondurile structurale sunt identificate clar nu numai obiectivele eligibile, ci si activitatile eligibile - activitati prin care sa atingi obiectivele.

Exista deci posibilitatea ca acest cadou urias pe care-l primim sa nu isi faca pe deplin efectele. Ar fi insa exagerat sa vedem aceasta abordare a Uniunii Europene drept o politica de tip sovietic, asa cum in mod inevitabil a fost sugerat, pentru simplul motiv ca scopul ei, nu neaparat si efectul concret pe care-l va avea, este de a face capitalismul si antreprenoriatul sa infloreasca. De aceea, aceste fonduri sunt orientate inspre infrastructura, inteleasa intr-un sens larg, poate mult prea larg.

Pentru a incheia pe o nota pozitiva, sa spun ca exista un lucru care ar putea fi facut pentru a diminua fenomenul de "creare a gaurilor", si anume sa existe bani alocati in mod explicit si pentru aplicatii nesolicitate. Exista si in prezent posibilitatea de a trimite proiecte nesolicitate, insa probabilitatea ca ele sa fie acceptate este mica; ar fi un lucru bun daca acest lucru s-ar schimba. Interesant este ca si Consiliul Europei pare constient, cel putin in alt context, de acest fenomen. In Strategia de la Lisabona imbunatatita programul de reforma a Romaniei este laudat, dar este si criticat pentru anumite "lipsuri". De pilda, Comisia apreciaza faptul ca in programul nostru national de reforma (PNR) este recunoscuta importanta tehnologiilor informatice si de comunicatii, insa se plange ca PNR ramane doar la un nivel retoric, fara a prezenta nimic concret. Se simte din text frustrarea, de parca ar fi vrut sa ne zica "hei, noi avem aceste idei grozave si voi nu le-ati inclus in pro­gramul de reforma!". Tot cam aceeasi frustrare o are si cineva care incearca sa faca o aplicatie la fondurile structurale.

08 July 2008

Dimensiunea metafizica a neputintei

Am avut odata o scara in suflet
Si copil fiind din cuvinte imi construiam o viata
Din joaca in joaca am ajuns batran
Si am inceput sa-mi traiesc moartea visand

A fost odata un lup batran, mancat de molii
In iarna, in viscol, intinerind pas cu pas
Moartea insasi si-a trimis la el solii
Si i-a spus sa dea libertatii glas!

Intimitate

Autorul nu sunt eu
Personajele se creeaza singure
si din actiunile lor inchipuite
ma nasc eu

Dumnezeu nu sunt eu
Oamenii se creeaza singuri
si din vietile lor neintelese
se naste Dumnezeu

Spune-mi pe nume

Am nevoie de un nou tip de pronume
"Eu" nu sunt ce spun
"Tu" nu ghicesti ce simt
"El" nu face ce trebuie
"Ea" nu ma iubeste indeajuns
"Noi" ne pierdem in sloganuri
"Voi" in false simpatii
"Ei" sunt prea multi
"Ele" prea ele

Arheologia unui vis

Face din noapte cuvinte,

    E doar un vis.

Propria-mi voce ma striga,

    "Hei, tu!"

Si ma trezesc trezindu-ma spunand

    "Da, ce e?"

E altceva. E dimineata.

De la reguli sociale informale la institutii formale

Workshop CADI tinut de mine: