31 May 2010

Jose Saramago despre dumnezeu si teoria jocurilor

Din Calatoria elefantului de Jose Saramago:

Hamalii s-au pus deja in mișcare. Conviețuirea cu militarii ii făcuse, aproape fara sa-si dea seama, sa capete anumite obiceiuri de disciplina precum cele care pot rezulta din ordinul de încolonare, de exemplu, invatasera sa se organizeze intr-o coloana formata din doua sau trei rânduri, pentru ca nu e indiferent cum sunt dispuși oamenii, intr-un caz, coloana ar avea cincisprezece rânduri, o întindere exagerata, usor de dezorganizat la cea mai mica tulburare personala sau colectiva, in alt caz, ea ar fi redusa la un solid bloc de zece rânduri, căruia nu i-ar lipsi decât scuturile ca sa semene cu țestoasa romana. Cu toate acestea, diferența e mai ales psihologica. Sa ne gândim ca oamenii au înaintea lor un marș îndelungat si ca e firesc ca, in cursul lui, sa stea de vorba ca sa treaca timpul. Or, doi oameni care trebuie sa meargă împreuna timp de doua sau trei ore fara oprire fara oprire, chiar imaginandu-ne ca e mare dorința de comunicare, vor sfârșit in mod fatal, mai devreme sau mai târziu, prin a cădea intr-o tăcere stânjenitoare, mai știi, chiar urandu-se. Cate unul s-ar putea sa nu fie in stare sa reziste tentației de a-l arunca pe celalalt in râpa. Au dreptate, așadar, cei care spun ca trei a fost socoteala pe care a făcut-o dumnezeu, numărul păcii, numărul concordiei. In trei, cel puțin, oricine va putea sa tacă timp de câteva minute fara sa bata prea mult la ochi. Cel mai rau ar fi daca unul care s-a gândit sa-l elimine pe altul ca sa-i ia mâncarea, de exemplu, l-ar invita pe al treilea sa colaboreze la condamnabila lui acțiune, iar acesta i-ar răspunde cu teama, Nu pot, i-am promis sa-l ajut sa te omoare pe tine.