31 August 2010

Jacques Prévert – Iubire post-industrială

Un bărbat scrie la maşină o scrisoare de dragoste şi maşina îi răspunde de mînă în locul destinatarei

Maşina e teribil de perfecţionată

maşina de spălat cecurile şi scrisorile de dragoste

Şi bărbatul confortabil instalat în maşina lui de locuit citeşte la maşina de citit răspunsul maşinii de scris

Şi în maşina lui de visat cu maşina lui de calculat el îşi cumpără o maşină de făcut dragoste

Şi în maşina lui de realizat visele el face dragoste cu maşina de scris la maşina de făcut dragoste

Şi maşina îl înşală maşinal

cu un oarecare comic şi banal

care-i şoptea suav sub lună:

Sînii tăi tineri străluceau sub lună

dar el a aruncat

o pietricică rece

piatra de gheaţă-a geloziei

pe oglindirea frumuseţii tale

care dansa pe ape în neclintirea serii

dansa cu unduiri domoale şi era goală în splendoarea verii

Şi ea era la fel de mică

dar încă de pe-acum vorbea în ea ceva bătrîn ca lumea

de pe acum ştia lucruri cumplite

ştia de pildă că trebuie să n-ai încredere în nimic

şi se uita la ied şi iedul se uita la ea

şi ea aproape că plîngea

El e ca mine

a spus ea

e trist un pic şi vesel tot un pic

Pe urmă a pornit să plimbe iedul prin livadă

şi a zîmbit şi n-a mai spus nimic

şi ploaia a-nceput să cadă şoptind timid:

„Maşina este foarte perfecţionată.”

[mixaj „Dragoste á la robot”, „Gîrla”, „Nori” folosind traducerea lui Gellu Naum]